20 mai 2013

I give up!




          E aproape vara, e vremea sesiunii, examene peste examene, stres peste stres, kilograme dupa kilograme disparand de pe soldurile mele... E vremea in care eu ma simt mereu singura... nu, nu imi plang de mila, doar realizez ca niciodata nu am avut ceva in totalitate al meu, mereu viata si-a batut joc de mine facandu-ma sa cred ca daca lupt suficient, daca ma leg suficient de tare de cineva va ramane mereu langa mine, de parca destinul, inevitabilul destin, nu ne va dezlega. Si asa se ajunge sa se dea o lupta in interiorul meu: minte sau suflet? Tu ce ai alege?

-De ce renunti acum? Ce vei face, vei pleca ca si cum nu mai ai pentru ce sa lupti?
-Nu mai am... Am obosit, mi-au amortit mainile pe arme, mi-am innegrit sufletul cu atata durere si mi-am insangerat ochii cu atatea lacrimi. Renunt! Definitiv!

-De tocmai acum? De ce nu ai facut-o pana acum cand situatiile au fost si mai incurcate?


-Pentru ca acum e altfel. Poate tu nu vezi, dar eu vad! Mereu avem timp pentru o cafea, un cuvant bun sau rau, o cearta, o imbratisare, acum nu mai e timp. Nu mai am spatiul meu acolo, nu mai am loc de ceilalti, nu mai nevoie de mine, am devenit un nimeni.

-Stii ca nu e asa! Mereu va fi loc pentru tine...


-Taci! Pentru numele Lui Dumnezeu, taci, nu ma mai minti frumos, m-am saturat. Nu sunt proasta, stiu cand trebuie sa ma resemnez, stiu cand e prea mult. 


-Tu esti puternica, nu renunta la ce iubesti doar pentru atat. Daca nu ai facut-o pana acum, nu o face acum, mai incearca o data.


-Inca o data? Apoi inca o data? De acum voi fi puternica, dar pentru mine, nu pentru altii. Da, renunt la ce iubesc pentru ca asa e mai bine, pentru ca degeaba raman aici pentru ce iubesc, daca ce eu iubesc iubeste altceva. Nu mai am loc intelegi? Uite-te in trecut, de cate ori s-a mai intamplat asa? 


-Niciodata...

-Si atunci? Despre ce vorbim? Era prea frumos visul meu, traiam intr-o iluzie, era totul fals, m-am trezit la realitate, nu sunt proasta. E timpul sa imi fac timp pentru mine si pentru placerile mele. 


-Dar stii ca nu il vei uita? Stii ca il vei iubi mereu si ca nu vei mai simti asa ceva pentru nimeni?


-Da, sper doar ca in timp iubirea asta se va anestezia sau va adormi in sufletul meu. Nu mai se poate, intelegi? Prietenia va ramane mereu, vom fi apropiati sau nu, dar nu ne vom dusmani, dar iubire... Cu iubirea e alta poveste...


-O sa o recitesti? O sa o recititi?

-De fapt vrei sa intrebi daca o sa o reincalzim? Niciodata!


-Nu ai mai vrea sa...?


-As vrea, dar nu as mai putea... nu am mai putea. Timpul a trecut, a trecut prea mult timp, asta e problema. Nu ne-am acordat sansa cand a trebuit, nu o vom mai face, poate ca are dreptate si ne e mai bine ca prieteni, ca am fost proiectati pentru a fi prieteni.


-Tu nu crezi asta!


-Tu nu ai de unde sa stii.


-Stiu.


-Poate, dar conteaza? sincer acum, conteaza?


-Nu... nu mai conteaza, ai dreptate. O sa plangi?


-Acum nu, poate peste o ora sau o zi sau un an sau niciodata. Nu stiu, nu vad viitorul.


-Esti trista?
 
-Sunt convinsa ca acum e finalul povestii inventate de mine.


-Asta e de bine?


-Vom vedea... Vom vedea in fiecare zi daca e bine sau nu.


-Deci o luam de la capat? Punem punct? 


-Da, punem punct, o luam de la capat cu aceasi oameni si altii noi, doar ca vom privi altfel situatia.


-Putem face asta?


-Da... Daca vrem putem.

4 comentarii:

Miss Bitch spunea...

Ai dreptate in ceea ce zici, dar asta e natura omului. N-ai cum sa te gandesti numai la tine, sa-ti traiesti viata pentru a fi tu fericita. Poti, dar pentru scurte perioade. Avem nevoie de cineva langa noi pentru care sa suferim, sa ne sacrificam, sa uitam de noi pentru a trai prin si pentru el.

A. spunea...

Dar nu e corect asa, ar trebui sa avem puterea de a trai astfel, doar asa am putea fi fericiti, daca ne agatam si luptam pt tot o sa suferim din ce in ce mai tare...

Nuante de gri spunea...

Mi-a placut ce am citit, cu siguranta peste ceva timp voi recitii.

A. spunea...

Multumesc, m-ar bucura sa revii pe blog si sa recitesti:D O zi frumoasa!