I miss myself

Sunt clipe cand sunt sigura ca am trecut peste, ca am reusit sa-l uit si sa-l vad doar ca pe un amic, dar apoi imi dau seama ca ma mint singura. Inca mai simt ceva pentru el, inca l-as vrea inapoi, inca mi-e dor de el, acel el care ma facea sa ma simt iubita, acel el care nu va mai veni vreodata in bratele mele. E fericit si ma bucur pentru el, se iubesc si sunt tare simpatici impreuna, am impresia ca nimeni si nimic nu-i va desparti vreodata. Si mi-as fi dorit sa fim si noi asa, mi-as fi dorit sa nu treaca timpul peste noi, sa nu fi fost doar niste calatori care s-au intalnit la un momentdat intr-un tren idiot, au calatorit impreuna ceva timp, apoi si-au luat adio. Dar asta am fost noi...
Nu mai exista speranta pentru noi, stiu asta, m-am resemnat, dar nu pot sa nu visez cu ochii deschisi ca va mai fi vreodata ca inainte, ca-l voi mai putea saruta macar odata... Nu pot! As vrea sa-l privesc in ochi si sa-i spun ca-l iubesc, ca l-as vrea inapoi, as vrea sa fie ca inainte, sa fim fericiti impreuna, sa ne iubim cum ne iubeam, iar el sa ma creada si sa-mi impartaseasca sentimentele. Sa ma stranga in brate si sa zica 'Si eu vreau sa fie ca inainte' si sa ne saruta si sa fie totul frumos... Dar nu va fi, nimic din toate astea nu se va intampla vreodata. El e cu ea, iar eu trebuie sa ma pun pe picioare si sa merg mai departe. Atat de usor de spus, asa de greu de facut...