Jucaria destinului

Sunt ca o minge de ping-pong in mainile unui ipocrit, Destinul. Cine e Destinul? E acea persoana care isi permite sa se joace cu oricine, care trateaza oamenii ca pe niste jucarii, el leaga si dezleaga relatii, sentimente, tot el te face sa plangi sau sa razi... Eu sunt jucaria lui, la fel si tu, si ea, si el... Toti suntem niste jucarii in mainile lui, iar el, domnul atotputernic, ne tine in puf, ne face sa ne simtim confortabil, ca mai poi sa dea cu noi de pamant, de ce? Din pura curiozitate, vrea sa vada cat suntem de rezistenti. Daca ai indraznit cumva sa nu te descompui, ti-ai semnat condamnoare la nefericire, caci nu se va opri aici, va continua acest joc confort-chin pana vei inchide ochisorii albastrii si ii vei multumi ca te-a facut mai puternic...
Eu sunt mingea lui, cu mine se joaca tot timpul ping-pong si nu se plictiseste niciodata. Ma arunca spre paleta Fericirii, dar ea la fel de rea ca si Destinul, ma arunca in sus spre nori, creind iluzia norocului. Ma simt norcoasa, simt ca in sfarsit am scapat de Destin si ca eu sunt cea care imi scriu povestea vietii, dar nu. Caci zbor spre nori, dar nu-i ajung, forta gravitationala isi face treaba si cad... Ajung in dreptul paletei ei si ma loveste cu toata puterea.Ma indrept iar spre Destin, care ma prinde si ma loveste de masa de cateva ori si ma lanseaza iar spre Fericire... Si tot asa. Ametesc, amutesc, plang, sufar, tip... nu ma aude nimeni. Ce altceva pot face in afara de a-mi accepta soarta si a ma las in voia Destinului?