Renunt!

Dupa o luna in sfarsit am vorbit ... Initial simteam ca plutesc, dar acum nu mai e chiar asa. Credeam ca in sfarsit ai inteles mesajul, ca o sa fie iar ca inainte, ca lucrurile vor reveni la normal, dar nu e asa! Nimic din ceea ce se intampla intre noi nu e normal. Nu e normal sa vorbim ca doi prieteni, cand de fapt eu te iubesc, si nici tu nu m-ai uitat. Nu e corect! Intelegi?
Cand ne-am intalnit pe strada si te-am pupat pe obraz, am crezut ca lucrurile incep sa se aranjeze. Cand am vorbit pe mess o ora si ceva, am povestit atatea, am depanat amintiri, am facut si mini-planuri, am fost sigura ca voi putea sta iar in bratele tale... Dar nu e asa, te porti ca si cum am fi doar prieteni, desi chiar tu mi-ai spus ca inca nu ai revenit la 'forma initiala'... Vreau sa fim iar impreuna, sa ne fie bine, dar pentru prima data am inteles ca nu are rost, ca ma lupt cu morile de vant. Nu stiu cum iubesti tu, dar sigur nu iubesti ca mine, pentru tine orgoliul e mult prea important si parerea celorlalti la fel.
Renunt! Renunt la ce a fost, la noi, ptr ca nu fac decat sa ma ranesc pe mine si nu mai vreau sa sufar, nu mai pot. Mi s-a facut greata de zambetele false pe care le imprastii in jurul meu, nu mai pot... Desi te iubesc, nu mai pot sa sufar, nu mai am lacrimi sa plang!