11 aug. 2012

What the fuck do I feel?*

De ceva timp tot aud intrebarea asta, 'Ce simti?'... Ma gandesc la un raspuns de mult, un raspuns care sa nu fie o minciuna, un 'ma simt super, mi-am revenit' e doar asa de ochii lumii. Daca ma opresc putin din orice fac si inchid ochii cautand adevaratele mele sentimente din acest moment, ma lovesc din toate partile sentimente de tot soiul, ma lovesc mult prea brutal si cedez in fata lor... sunt prea multe o data...

In primul rand simt o durere imensa in piept, e ca si cum cineva mi-ar fi scos inima si ar arunca cu bolovani in ea, iar ea, saraca, tot incearca sa-si faca treaba, sa pompeze elixirul vietii prin trupul meu. Durerea asta o mai simteam doar cand lui ii era rau sau era suparat, trist... Cand vedeam ochii aceia atat de frumosi tristi mi se rupea sufletul, nu-mi doream decat sa alin suferinta si-l luam in brate si-l strangeam tare tare promitandu-i ca voi fi mereu acolo, ca mereu va putea conta pe mine indiferent de ce se va intampla. Imi doresc asa tare sa-mi pot tine promisiunea...

Ma inteapa ochii ingrozitor si ma ustura.... rotocoale mici se lupta sa iasa la iveala, dovada suferintei vrea sa se scurga pe obrajii mei aducandu-mi aminte de cum ieseau la lumina inainte, iar el ma privea dispretuitor spunandu-mi sa plec. Dar mai imi aduc aminte de ceva, ceva ce s-a intamplat anul trecut pe vremea asta, ma tinea pe piciorul sau stang si stateam la masa, iar eu am inceput sa plang... doar ce ne despartisem, trecusera maxim 3 zile, dar aceasi scena ca in seara in care ne-am despartit s-a repetat. Vazandu-ma pe mine plangand s-a intristat, ii parea rau ca el imi provoaca o asemenea durere si ma strangea tare in brate avand ochii inlacrimati spunandu-mi ca e langa mine, chiar daca e doar ca prieten, ca nu ma va lasa singura si ca toata durerea asta o sa treaca... Doamne, ce schimbare! Dar prefer sa pastrez in suflet doar amintirea asta, caci el cel adevarat e acesta, caci el e un om bun, un om minunat, d-asta il iubesc atat si imi e asa dor.

Simt cum imi ingheata sangele in vene... Un frig imposibil de descris ma cuprinde si incep sa tremur, astept bratele sale atat de calde si protectoare sa ma cuprinda asa cum o faceau iarna trecuta... asa cum o facea in seara de Craciun cand am plecat de la petrecere iar afara era ingrozitor de frig si eu tremuram sau in seara de Revelion cand am iesit in fata blocului la 00:00 si el ma tinea lipita de el ca sa nu racesc dupa... Dar le astept in zadar, in bratele acelea unde eu ma simteam acasa, protejata, iubita probabil acum se cuibareste o alta fata... si cum sa nu ma doara asta?

Mai sunt alte senzatii, sentimente, dureri care ma lovesc, mai usor sau mai dur, dar ele sunt prea amestecate, prea greu de explicat in simple cuvinte... E greu, e aproape imposibil sa nu cedezi in fata unei asemenea lovituri, sau asa mi se pare mie. Si ce sa fac eu acum? Sa lupt in continuare pentru noi sau sa o las balta? Si daca lupt pentru ce sa lupt, pentru el iubitul sau pentru el prietenul? Sau poate ar trebui pur si simplu sa nu renunt la noi si sa las timpul si viata si Dumnezeu sa decida daca ne vom impaca sau nu, daca il vor face pe el sa mai vrea sa-mi vorbeasca sau nu...

5 comentarii:

Diana Zoe. spunea...

What thw fuck do i feel :)

A. spunea...

srry:)

Anonim spunea...

nu o sa treaca prea curand senzatia asta...cand crezi ca iti revii atunci iti dai seama ca esti mult mai rau...daca poti sa lupti si stii ca mai ai vero sansa lupta...pentru ca atunci cand vei realiza ca nu mai e nimic de facut e mult mai rau...esti la fundul prapastiei din care numai el te poate scoate,dar el nu mai este acolo...e aiurea...

Claudia spunea...

Daca ma uit la ce scriam acum 2 ani as putea spune ca si post-ul tau imi apartine :))). Ce simti? It's quite simple ... a hole that hurts. Durerea va trece, gaura va ramane.

A. spunea...

@Anonim: as lupta, crede-ma... de aproape doua luni incerc sa vorbesc cu el, dar nu vrea. Acum e implicat intr-o alta relatie din cate am auzit, iar eu trebuie sa-mi revin cat de cat, pentru ca de uitat mi-e teama ca nu-l voi putea uita, si sa las timpul sa decida ce se va intampla cu noi doi, daca mai exista o sansa sau nu... Altceva nu stiu ce sa fac.

@Claudia: Stiu sigur ca acea gaura va ramane pentru totdeauna, mie mi-e teama ca nici durerea si nici iubirea nu vor trece in timp, de asta mi-e frica. el a fost mult prea important pentru mine, l-am iubit enorm, a fost ceva de genu' baiatul pe care l-am visat mereu.