LinC

Iubesc si sunt ranita de cel pe care as vrea sa-l strang in brate, uneori il detest pentru ca nu ma mai iubeste, alteori il ador doar pentru ca-mi zambeste. Spun ca e un fraier ca a renuntat la iubirea ce i-o port, dar sunt constienta ca nu as putea iubii suficient de mult cat pentru amandoi. Urasc sa fiu ranita de cel care imi apare seara de seara-n vise, dar, la randul meu, si eu ranesc... Ii ranesc pe cei care ar da orice pentru un simplu zambet, pe cei care ma vad ca fiind fata ideala, pe cei care m-au urcat pe-un piedestal si nu vor sa ma dea jos de acolo, desi eu urlu ca o nebuna ca urasc sa se holbeze lumea asa la mine... Dar ei nu aud urletele mele si nici cuvintele urate, asa cum nici eu nu aud cuvintele urate rostite de el, acel el pe care il idolatrizez. Si asa in sufletul meu stupid de nefericit ranile provocate de el cresc, pe masura ce cresc si ranile pe care eu le provoc in sufletul altora.
Si nu ar mai simplu sa-l iubesc pe cel ce ma iubeste? Si nu ar fi asa usor sa ma las pur si simplu iubita fara sa-mi mai pese de stupidul suflet din piept care urla in disperare 'il vreau pe el si doar pe el'?
Ba da, dar de ce sa imi simplific viata cand pot sa o complic? De ce sa nu visez la o iesire la o cafea in fiecare seara, sa-mi pun toate sperantele in acea ceasca plina cu o substanta neagra si amaruie... In prostia mea stiu ca elixirul iubirii nu exista, si chiar daca ar exista nu ar zace intr-o punga asezata pe raftul unui magazin nevizitat, dar sper...
Sper ca ma va strange in brate si ma va saruta, la fel cum el spera sa o sarute pe ea, iar ei sa ma stranga pe mine in brate... E un cerc vicios din care nu pot iesi... De fapt, mint, e doar o alta ceasca de cafea pe care o beau singura, fara el.


PS.: LinC= Love is not Coffe