Alergand prin viata

Am alergat dupa iubirea 'adevarata', acea iubire pe care s-o simt doar odata-n viata, care sa ma faca sa ma simt implinita sufleteste, sa ma faca sa spun 'da, el e alesul', iar in fuga mea nebuneasca am uitat sa privesc in jurul meu, sa ma bucur de lucrurile marunte, sa ma bucur de mine.
N-am stat niciodata treaza o noapte intreaga pe-un camp inverzit pentru a privi rasaritul, nu m-am plimbat niciodata singura pe o strada pustie ascultand muzica, niciodata n-am zambit vazand o floare sau un fluture mai diferit.
Nu mai stiu ce ma face cu adevarat fericita, nu mai stiu cand am incetat sa ma joc cu papusile, cand am inceput sa ma maturizez, habar n-am cand trupul meu de copila a capatat forme feminine. Nu-mi amintesc cand mi s-a ingrosat vocea, cand mi-am cunoscut prietenele, cand am plans prima data din cauza unei cearte stupide cu o cunostinta... Am alergat atat de repede dupa 'iubire' incat am pierdut notiunea timpului si nu am observat urmele vizibile pe care acesta le-a lasat in sufletul meu.
Am alergat dupa iubire si n-am gasit decat sentimente banale...Adevarul e ca acum realizez ca nici n-aveam cum sa gasesc altfel de sentimente la varsta mea, dar tot regret ca m-am lasat furata de mirajul/visul unei povesti de dragoste 'ca-n filme' si am uitat de adevaratele lucrurii importante pe care mi le-a oferit viata pana acum: prieteni adorabili, o familie extraordinara, sanatate, fericire, copilarie, zile insorite, dar si innorate, fluturi viu colorati zburand pe langa mine, catelusi prietenosi, pisicute dragalase, vise atat de reale, povesti frumoase...
Dar am sa ma bucur de ele de acum incolo, am o viata sa o fac... N-am sa mai ofer nimanui niciodata atat de mult pentru atat de putin.