Teama.

Stii, cand am invatat sa merg mi s-a parut foarte greu sa pun un picior in fata celuilalt, eram mica si imi era teama ca o sa cad si o sa ma lovesc. Cand am dansat prima oara mi-a fost teama ca ma voi face de ras in fata celorlalti. Cand am iesit prima oara singura in fata blocului mi-a fost teama de caini si ca ma vor musca. Cand m-am indragostit prima oara mi-a fost teama de ce vor spune parintii mei cand vor afla...
Cel mai prezent sentiment in viata mea a fost teama. Dar niciodata nu mi-a fost asa teama ca atunci cand te-am cunoscut. Erai asa de mare, de puternic, iar eu eram o piticanie atat de firava incat iti era mila de ea. Ai avut grija de mine, mi-ai luat apararea de fiecare data cand ai putut, ai avut tot timpul o vorba buna pentru mine, ai fost rabdator si ai asteptat sa ma indragostesc de tine... Cand m-ai luat prima data in brate am stiut ca aveam motive sa ma tem, stiam ca ma vei rani. Desi jurai ca nu o sa imi faci rau niciodata era ceva in privirea ta ce ma facea sa nu te cred.
Cand a trecut timpul si am inceput sa cred in tine si in iubirea noastra am aflat ca ma mintisei, ca imi construisei imaginea unei relatii perfecte care era atat de defecta incat te refugiasei in bratele alteia. Atunci mi-ai cerut sa te iert, sa mai dau o sansa...am dat-o. Am dat atatea sanse acelei relatii, am investit atatea in ea, ai cerut de atatea ori iertare, am plans atatea nopti... Pentru ce? Pentru ce s-au intamplat atatea intre noi? Pentru ca eu acum sa ma prefac ca totul e perfect, ca te-am uitat? Sa trec pe langa tine si sa zambesc? Vezi, am avut dreptate, stiam ca ma vei rani si ai facut-o. M-ai ranit, m-ai facut sa plang, sa sufar... sa-mi fie teama.
Stii ce suntem noi? Doi prosti...sau poate doar unu, eu. Poate ca doar eu sufar, poate doar mie mi-e dor, poate doar eu te visez in fiecare noapte, poate doar eu ma mai uit la pozele noastre tanjind dupa clipele capturate, poate doar mie imi lipsesc imbratisarile tale, poate doar buzele mele se usuca fara saruturile tale, poate... sau poate nu...