Cand toate lacrimile pentru noi doi le-am varsat doar eu, ei bine, iubirea se ineaca...

Cuvinte grele, greu de suportat mi-au fost des aruncate in fata, fara ca eu sa am reactia potrivita, fara  ca eu sa am macar  ocazia sa ma supar, ci doar sa tac... si am tacut o data, am tacut de doua, am tacut de n ori, iar in final am reusit sa spun un 'scuze'... Se aduna tot mai multe in sufletul meu, in mintea mea, mi-e imposibil sa nu ma gandesc la ce valoare am eu in viata lui, mi-e si mai imposibil sa nu plang seara de seara cand imi amintesc cuvintele urate ce mi le atribuie. El, care eu creud, ca ma stie cel mai bine, tocmai el e cel ce ma raneste si ma ofenseaza cel mai tare. Poate sunt nebuna ca permit toate astea, poate sunt atat de proasta incat sa mai sper ca intr-o zi totul se va schimba... Nu, nimic nu se va schimba sau cel putin nu definitiv. De ce sa ma gandesc in continuare la weekendul acela petrecut impreuna in care absolut totul a fost perfect, cu adevarat perfect? Weekendul acela a fost o intamplare, weekendul acela nu se va mai repeta niciodata. Nu, unei prietene, unei simple prietene nu e drept sa-i vorbesti asa, iar o prietena nu e corect sa te iubeasca asa. Nu e drept! Nu e drept ca eu sa plang seara de seara amintindu-mi de noi, nu e drept ca eu sa-mi fac atatea griji pt tine in timp ce tu nu dai doua cepe degerate pe mine si nu e drept sa-mi fie asa dor de tine cand tie nu-ti e de mine... Tu esti bine acolo unde esti, cu cine esti, mie mi-e extrem de greu aici si sunt mai mult singura si plang... Plang fara ca nimeni sa ma consoleze. Dar gata, e de ajuns! Lucrurile se vor schimba, e normal sa se schimbe totul...