Am pierdut...din nou:)

Ce ar trebui sa faci cand iti dai seama ca ai visat degeaba, ca toate iluziile, sperantele, dorintele, sentimentele tale erau in zadar, erau doar sare pentru ranile tale care nu vor sa dispara? Cum sa reactionezi cand pierzi tot ce iubesti si nici macar n-ai dreptul sa te plangi, caci stiai de la inceput cum stau lucrurile si cat de fragile erau? Cum sa-ti opresti lacrimile cand vezi cea mai mare dorinta a ta disparand, cand ai luptat cat ai putut tu de mult pentru a fi bine si in final vezi ca nu e? Cum ar trebui sa reactionez eu avand in vedere ca ma dor atat de tare toate astea, dar n-am nici macar dreptul de a ma plange? Cum sa nu ma simt eu mai mult decat groaznic cand vad ca nu sunt... Cum sa uit tot ce-a fost din moment ce nu vreau? De ce sa uit cele mai frumoase clipe din viata mea? De ce nu sunt eu acum acolo? De ce ajung tot timpul altii sa-mi 'sufle' dorinta? De ce ei au dreptul la ce-mi doresc eu, cand eu ma rog seara de seara pentru a mi se implini dorinta? Sunt singura, singura in camera mea cu o cana de ceai in fata, cu tone de formule, teoreme, comentarii, variante aruncate peste tot prin camera, cu ochii inlacrimati, cu sufletul sfasiat, cu iluziile calcate in picioare, cu mintea ocupata cu atatea intrebari fara raspuns... Mi-e mila de mine, stau si plang, imi plang de mila, ptr ca nu mai am nimic, ptr k inevitabil raman singura,ptr in loc sa pun mana sa invat ptr Bac sau macar sa fac ceva ptr a gasi un zambet pe undeva aruncat ptr a-l afisa lumii, eu sufar... Da! Da, sufar. Da, nu mai vreau nimic. Da, s-a temrinat si ce n-aveam. Da, am luptat degeaba. Da, tot eu sunt cea singura. Si da, da, pentru numele Lui Dumnezeu, mi-e mila de mine... Adio, cel mai mare vis al meu! Adio, cel mai frumos sentiment! Imi pare rau ca te-am pierdut!...