Trei tigari

Mergem la plimbare ca intre fete, ceva ce n-am mai facut de mult, dar, urat sau nu, nu-i simteam lipsa. Da, am ras, am glumit, dar as fi dat oricand orele petrecute in parc pe 5 minute petrecute ca inainte, alaturi de el...Imposibil.
Ne-am asezat pe-o banca rupta, ii lipsea o scandura, dar nu ne-a deranjat prea tare. Mi-am desfacut sticla de cola si am luat o gura, evident nu avea un capac castigator... Am scos din geanta prima tigara impreuna cu o bricheta. Am aprins-o si am tras un fum...
Ce senzatie ciudata, e ca si cum toate lacrimile ce nu le-am varsat mi s-au oprit in gat asteptand acordul meu pentru a iesi la suprafata, pentru a arata tuturor cat de slaba sunt, cat de tare m-a afectat si cat de stupida ma simt. 'NU! Stati acolo, n-aveti voie sa va aratati, nu acum sau aici', nu-mi curge nici o lacrima, dar o durere insuportabila se instaleaza in inima mea. E adevarat ca m-a uitat? Poate chiar se ataseaza de ea si poate eu chiar devin doar o amica, oare are rost sa mai pastrez o scanteie de speranta in sufletul meu? Cum sa renunt, sa spun 'gata, e istorie' cand as da orice sa-l mai pot saruta odata?
Ultimul fum din prima tigara. Si ea se termina la fel ca orice altceva si ea lasa in urma un gust amar. Beau niste cola si-mi aduc aminte de vara trecuta. Credeam ca nici o despartire nu ma va durea mai tare ca aceea, cat m-am inselat...
Fetele vorbesc despre tot felul de chestii, nu le prea ascult. Imi sunt dragi si tin la ele, dar pur si simplu nu le pot acorda prea multa atentie, nu ma pot concentra la conversatia lor. Ma intreba ce fac, cum ma simt dupa toata nebunia asta si daca vreau sa faca ceva pentru minte. Tremur si-mi aprind a doua tigara.
'Sunt...' Nu pot sa le spun ca sunt bine pentru ca le-as minti cu nerusinare, dar daca le spun ca sunt trista, ca-mi vine sa plang si sa fug la el in brate fara sa-mi pese de nimeni ma vor crede nebuna...sau poate nu, poate ele ma cunosc. 'Sunt ok', reusesc sa spun intr-un final, dar nu par multumite de raspunsul meu, nu ma cred. 'Sunt ok, incerc sa-mi revin, iar el imi e alaturi. Incercam sa fim amici, ma ajuta sa trec peste, vorbim despre tot felul de chestii...'o lacrima imi curge pe obraz.
Tu, stupida lacrima, cine ti-a dat voie sa curgi? Mai trag un fum, incerc sa ma linistesc pentru a putea vorbi in continuare.
'Adevarul' spun fetele privindu-ma precaute.
'Bine...Nu sunt foarte bine, dar rezist. Inca n-am trecut peste, nu stiu cand o voi face, dar ma multumesc doar sa-i pot vorbi la telefon sau sa-l vad la o cafea din cand in cand. Prefer sa-l aud vorbind despre ea, decat sa nu-l aud deloc. Stiu ca nu intelegeti, stiu ca ma credeti nebuna, dar imi face bine sa-i fiu alaturi, chiar si ca amica. Simt ca totul s-a terminat intre noi, ca nu mai sunt sanse, dar tot mai am o speranta in suflet, tot mai sper ca asta e un cosmar si ca in curand o sa ma trezesc in bratele lui.'
Tigara se termina, la fel si discursul meu despre cat de slaba pot sa fiu, fetele se privesc intre ele si ma imbratiseaza. 'Suntem alaturi de tine stii asta nu?'. Da, stiu, si va multumesc, dar nu cred ca ma puteti ajuta prea mult, doar timpul o va face, iar el nu-mi e prieten... N-am spus nimic, m-am lasat imbratisata si atat. Am stat cva timp asa, probabil lumea se uita ciudata la noi, dar nu-mi pasa, nu ma simteam mai bine, dar era o senzatie placuta sa te tina cineva in brate.
M-am ridicat de pe banca si m-am asezat pe jos, mi-am luat sticla de cola langa mine si ultima tigara. Am aprins-o, in parc era liniste, fetele ma priveau fara a spune un cuvant. Priveam fumul cum se ridica si disparea... Oare asa sunt si sentimentele? Oare le tinem undeva in suflet toata viata, doar ca nu stim de ele pana nu intalnim pe cineva care sa le aprinda, sa creeze un fum care sa se ridice in intreg trupul, sa ne faca sa plutim de fericire, ca mai apoi sa dispara usor? Poate...
Trei tigari fumate, nici o schimbare in starea mea de spirit. La fel de trista, dar afisand un zambet tuturor. Voi continua sa spun 'sunt bine' cand de fapt nu voi fii, dar probabil prea putini vor stii adevarul, poate la un moment dat voi ajune si eu sa cred minciuna si asa o sa-mi revin.
M-am asezat langa fete pe banca si am incercat sa vorbesc cu ele despre nimicuri importante si am ras, dar nu era rasul meu, era o masca pe care voi incerca sa o port mereu.
De ce?
Lumea nu vrea sa vada tristetea mea, lumea ma vrea puternica, nu-i pasa de suferinta mea.